Intersecția de bine #6
marcată cu indicatoare care te-ajută să reziști ispitei de-ați mai lua o pereche de blugi, să înțelegi importanța albinelor pe pământ și să faci diferența între patriotism și șovinism
Te salut!
Azi „Intersecția de bine” împlinește🎂 jumătate de an 🎂.
De jumătate de an, adun, nesilită de nimeni, fără țâră de chat GPT, mostre de fapte bune și le intersectez cu oameni responsabili. Ca tine 💖.
Azi îmi imaginez că suflăm împreună în mini-lumânarea aniversară și-mi doresc să ne revedem și la petrecerea de 1 an 🎉🥳.
În această atmosferă festivă, hai să-ncepem luna cu gust de cireșe 🍒 și iz de vacanță 🏖️ și să vedem ce fapte bune s-au mai întâmplat prin cartier.
Tot mapamondul a stat cu ochii pe încoronarea regelui Charles al Marii Britanii. Suveranul, în vârstă de 74 de ani, a refolosit la ceremonia de încoronare o parte din veșmintele purtate de bunicul său, George al VI-lea, pentru a promova sustenabilitatea.
Gestul regelui e lăudabil și ar trebui urmat de fiecare din noi, cu atât mai mult cu cât industria modei ne-a adus deja într-o fundătură.
Mare parte din hainele care nu se vând merg la gropile de gunoi sau sunt arse, iar al doilea cel mai larg „cimitir de haine din lume”, deșertul Atacama, a ajuns atât de mare încât poate fi văzut din satelit.
Producția de textile este responsabilă de 10% din emisiile de carbon din lume și consumă mai multă energie decât industria aviatică și a transporturilor maritime la un loc.
La fiecare 5 minute, omenirea produce un milion de piese vestimentare, iar pentru a fabrica o pereche de blugi sunt necesare 8.000 litri de apă și încă multe alte resurse.
Această industrie trebuie regândită dacă vrem să poată supraviețui (și ea, și noi) în viitor.
Principalii jucători din domeniu trebuie să ia măsuri rapide pentru a stopa sau încetini degradarea mediului prin crearea unui sistem circular și inovativ pentru această industrie. Uite mai jos ce-ar presupune un astfel de model ⬇️.
Ce putem face noi, consumatorii de rând?
Să conștientizăm că putem trăi fără o nouă pereche de blugi sau, cel puțin, înainte de a ne cumpăra un alt model, să numărăm câte perechi stau nepurtate în dulap. 👖👖👖👖👖
Dacă îți place ce citești aici, rogu-te de mă recomandă unui prieten sau ajută-mă cu o distribuire. E fără de preț.
Din lexiconul nonprofit
Te-ai intersectat vreodată cu termenul de …șovinism? C-ai răspuns cu DA sau cu NU, hai totuși să (re)vedem ce înseamnă el.
Șovinismul (din cuvântul francez chauvinisme) este o atitudine care constă în afirmarea superiorității unei națiuni asupra altora1.
Șovinismul este convingerea exagerată că locul, țara sau teritoriul unde locuiește o persoană este superior altora. El poate fi definit ca un patriotism sau naționalism extrem și agresiv.
Se spune că cuvântul șovinism provine de la numele unui soldat francez, Nicolas Chauvin, care a luptat în armata lui Napoleon și a fost rănit de 17 ori, însă tot a continuat să lupte cu o admirație sinceră, oarbă și lipsită de rațiune, pentru patria sa.
Este șovinismul sinonim cu patriotismul?
Patriotismul reprezintă iubirea pentru o națiune, în principal pentru credințele și valorile sale. Patriotismului nu contrazice cetățenia globală și nici nu invocă superioritatea unei națiuni asupra altora.
Atunci însă, când patriotismul este ghidat doar de instinct, nu și de rațiune, oamenii pot trece cu ușurință de la iubirea națiunii sale la patriotismul excesiv: adică la șovinism.
Șovinismul se concentrează asupra conceptului de superioritate, denigrare, constrângere și respingere a tot ceea ce este diferit de națiunea sa.
În dorința sa de a susține poziția de superioritate a țării sale, șovinistul va ignora deficiențele țării sale și restul lumii în general și nu va recunoaște o altă realitate decât cea a locului în care trăiește sau aparține.
Pentru un șovinist, planeta este limitată și se termină pe teritoriul țării sale.
Riști să fii suspectat de șovinism dacă:
refuzi să mănânce, să citești, să utilizezi sau să discuți despre orice nu a fost făcut/creat în propria ta țară.
atunci când călătorești într-o altă țară te plângi de tot ce nu îți este cunoscut.
nu te oprești în a compara și conferi superioritate felului în care sunt făcute/create lucrurile în țara ta. [1]
De ce e nociv șovinismul?
Pentru că nu face altceva decât să genereze ură, intoleranță, discriminare și o ignoranță periculoasă. În același timp, promovează ideologiile sexiste (discriminare de gen), rasismul (discriminarea rasială), și xenofobia (respingere sau ura față de străini).
Cum putem combate şovinismul și alte forme de discriminare?
prin promovarea educației, dialogului și înțelegerii reciproce
prin promovarea toleranței, respectului și a egalității față de cei din jur
prin aprecierea contribuțiilor aduse de diferitele grupuri etnice și culturale
prin învățarea despre alte culturi, tradiții și perspective
prin implementarea politicilor și legilor care să protejeze drepturile și demnitatea tuturor oamenilor, indiferent de originea lor etnică sau culturală.
Minutul de conștientizare
De Ziua internațională a copiilor împart cu voi o campanie (veche, dar bună, din 2013) pe care o consider fenomenală prin creativitatea și felul în care a fost gândită și realizată.
Fundația spaniolă ANAR (Aid to Children and Adolescents at Risk) - o organizație care se concentrează pe protecția și asistența copiilor aflați în situații de risc - a lansat o campanie pentru a ajuta copiii care se confruntă cu abuzul. În campanie, fundația a folosit imprimarea lenticulară pentru a transmite un mesaj vizibil doar copiilor.
Organizația a imprimat afișe cu un mesaj "secret" care îndemna copiii să ceară ajutor la o linie telefonică dacă sunt supuși violenței sau abuzului. Acest mesaj putea fi văzut doar de la înălțimea unui copil. Adulții, de la înălțimea lor, nu vedeau decât un avertisment general.
Mesajul "secret" de pe afișul campanie spunea: "Dacă cineva te rănește, sună-ne și te vom ajuta".
Video-ul de mai jos explică pe larg cum au funcționat aceste afișe. Aruncă un ochi. E impresionant.
#ViitorulVerde
La final de mai s-a celebrat Ziua Internațională a Albinelor (20 mai).
Albert Einstein spunea că dacă albinele vor dispărea vreodată de pe pământ, omul ar mai avea de trăit doar patru ani. Asta pentru că albinele polenizează 70 din cele aproximativ 100 de specii de culturi ce hrănesc 90% din populația lumii2.
Din cauza urbanizării, schimbărilor în modul de trai și utilizării intense a erbicidelor, insecticidelor și pesticidelor, numărul albinelor scade drastic, de la an la an.
Cu această ocazie, frumoasa Angelina Jolie a pozat într-o campanie National Geographic (2021) pentru a atrage atenția asupra necesității urgente de a proteja albinele și a instrui femeile în domeniul apicultorilor-antreprenori.
Fotograful Dan Winters, și el apicultor amator, s-a inspirat dintr-un portret celebru, realizat în 1981, de Richard Avedon, care înfățișa un apicultor din California, al cărui bust gol era acoperit de albini.
Curajoasa Jolie… parcă-i și mai frumoasă cu aceste bijuterii vii pe ea.
Nu ești încă abonat la Intersecția de bine? Click aici și ne reîntâlnim în inbox.
Ce cauze sociale celebrăm în iunie?
1 iunie: începe luna Pride
4 iunie: Ziua internațională a copiilor nevinovați, victime ale agresiunii
5 iunie: Ziua mondială a mediului
5 iunie: Ziua internațională de combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat
7 iunie: Ziua mondială a siguranței alimentare
8 iunie: Ziua mondială a oceanului
12 iunie: Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor
13 iunie: Ziua internațională de conștientizare a albinismului
14 iunie: Ziua mondială a donatorului de sânge
15 iunie: Ziua mondială de conștientizare a abuzului asupra vârstnicilor
16 iunie: Ziua mondială a țestoaselor de mare
17 iunie: Ziua mondială de luptă împotriva deșertificării și a secetei
18 iunie: Ziua internațională de combatere a discursului instigator la ură
18 iunie: Ziua gastronomiei sustenabile
20 iunie: Ziua mondială a refugiatului
21 iunie: Ziua internațională a Yoga
24 iunie: Ziua internațională a femeilor în diplomație
26 iunie: Ziua internațională împotriva abuzului de droguri și a traficului ilicit de droguri
22 iunie: Ziua mondială a pădurilor tropicale
Vitrina cu tehnologii
I-a venit rândul și platformei Canva să stea expusă în vitrina noastră cu tehnologii pentru ONG-uri.
Canva oferă gratuit planul său Premium organizațiilor nonprofit din întreaga lume.
Platforma conține o multitudine de șabloane ce pot fi preluate și personalizate după bunul plac pentru a crea materiale educative, informaționale sau de marketing.
Aplicarea pentru Canva for NonProfits constă în completarea unui formular accesibil aici: https://www.canva.com/canva-for-nonprofits/.
NOTĂ: Completează cu conștiinciozitate maximă câmpurile în care ești întrebat despre activitățile și misiunea organizației. Nu te lenevi să dai detalii. Din experiență proprie, am observat că acele câmpuri par a fi factorul determinant care îți pot deschide accesul către contul Premium.
Dacă întâmpini dificultăți cu aplicarea la Canva for NonProfits, îmi poți scrie aici oricând. Voi încerca să te ajut.
Raftul cu resurse
Dacă o persoană cu probleme de vedere ți-ar cere ajutor la cumpărături, ai ști ce să faci și cum să comunici cu ea?
Există semne care ne pot da de înțeles când o persoană cu deficiențe de vedere are nevoie de ajutor. Nu toți acești oameni vor sau au nevoie de ghidaj în magazin.
Ca să fim la curent cu aceste semne și să dăm o mână de ajutor cerută, am pus pe raftul cu resurse Ghidul pentru îndrumarea nevăzătorilor la cumpărături creat de Asociația AMAIS.
Ghidul oferă un set de informaţii cu privire la interacţiunea, îndrumarea şi sprijinirea persoanelor cu deficienţe de vedere care vin la cumpărături și anume: cum facem primul contact cu persoana nevăzătoare, cum însoțim persoana prin magazin, cum comunicăm cu persoanele slab văzătoare și ce să NU facem când ghidăm un nevăzător în magazin.
Ne poate prinde bine oricând și oricui să știm aceste reguli.
Știi cum caută nevăzătorii pe Google?
Sunt ajutați de un cititor de ecran (screen reader) - o aplicație care o dată instalată pe laptop le citește conținutul de pe net.
Câteva dintre cele mai cunoscute aplicații cititoare de ecran sunt:
De aplicat!
la schimbul intercultural în Trogen, Elvetia pentru care se caută 40 de adolescenți din R. Moldova. Perioada de depunere a dosarului: 11 mai -10 iunie 2023
la programul de nutriție axat pe tulburări alimentare la copii, organizat de Asociația Zi de Bine.
Tema pentru acasă
La final te las cu o întrebare deloc simplă: Dacă ai putea petrece o zi făcând orice îți dorești, cum ai alege să-o petreci?
Eu chiar nu știu ce-aș face…Tu ai idee cum ai vrea să o petreci?
Îți MULȚUMESC că ai ajuns până la final. Dacă te interesează un subiect sau o cauză anume sau poate ai o sugestie pentru mine, dă Reply la acest email. Îl voi citi cu interes și promit să-ți răspund.
Te revedem în iulie.
Despre ce am mai scris în edițiile anterioare poți vedea aici.
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98ovinism
https://www.bbc.com/future/article/20140502-what-if-bees-went-extinct