Intersecția de bine #20 (august 2024)
despre canicula care ne sfârâie pe toate părțile, prejudecățile noastre ascunse, sportul ce ne-mbină și dezbină, românca care a inventat un test HPV de făcut acasă
Bun găsit în luna lu’ Gustar 🍉, ultima lună de vară și (poate) de caniculă ☀️.
Aici ediția cu nr. 20 a Intersecției de bine și îți mulțumesc că o citești ❤️.
Încheiem un iulie care ne-a prăjit pe toate părțile și-n care am căutat cu disperare răcoare sub aparatele de aer condiționat. Vântul din cutiile albe ne-a oblojit un pic, doar că a încălzit și mai tare planeta 🌍.
Dispozitivele de aer condiționat consumă mai multă energie electrică decât orice alte aparate din casă și scot afară gaze nocive care încing și mai mult pământul.
Conform cercetărilor, aerul condiționat dat afară din casele oamenilor poate crește temperatura exterioară cu până la 1,5 °C.
Cum nu dai, suntem toți în aceeași barcă fierbinte. Când ea se aprinde, noi o răcorim 🧯doar că într-un fel în care data viitoare să se aprindă și mai tare🔥.
E timpul să ne gândim serios la cum să producem răcoarea naturală fără să ne subțiem și mai tare craca de sub picioare 🪓.
În loc să cumpăram încă un aparat de aer condiționat, putem iniția sau participa la acțiuni de plantare și conservare a copacilor din oraș sau la amenajarea lacurilor și a canalelor urbane.
Un singur copac, într-o singură zi, poate produce un efect de răcire echivalent cu două aparate de aer condiționat care ar lucra 24 de ore.
Mama-natură are toate soluțiile la ea.
Doar trebuie să ne întoarcem cu fața și cugetul spre ele.
Nu ești încă abonat la Intersecția de bine? Click aici și ne reîntâlnim în inbox.
Din lexiconul nonprofit
Toți avem prejudecăți. Pe unele le recunoaștem, pe altele - nu (prea). Atunci când nu suntem conștienți de anumite preconcepții vorbim de prejudecățile inconștiente.
Mult adevăr e în vorba lui STEPHEN R. COVEY: „Credem că vedem lumea așa cum este ea, când, de fapt, vedem lumea așa cum suntem noi.”
Prejudecățile inconștiente sunt atitudinile, gândurile sau opiniile (negative sau pozitive) de care nu suntem conștienți, care ne vin automat și pe care le avem în raport cu o persoană sau cu un grup de persoane.
De exemplu:
Dacă vezi un băiat și o fată jucând fotbal, s-ar putea să te gândești în mod automat că băiatul va fi mai bun decât fata la acest joc.
Un profesor ar putea să creadă fără să vrea că un elev care a avut mereu note mari este mai inteligent decât altul, chiar dacă asta nu este întotdeauna adevărat sau că un copil dintr-o familie social vulnerabilă n-are cum să exceleze la carte.
Prejudecățile inconștiente duc la discriminare, nedreptate și excludere socială.
Cum le putem combate?
prin educație și conștientizare;
prin introspecție și reflectare asupra propriilor experiențe, valori și convingeri;
prin interacțiunea cu persoane din medii diferite de ale noastre;
prin schimbări sistemice și politici care promovează diversitatea și incluziunea, precum și lupta împotriva discriminării.
Există diverse instrumente prin care putem verifica dacă avem sau nu preconcepții ascunse. Unul dintre cele mai cunoscute teste gratuite e Implicit Association Test, dezvoltat la Harvard University. Testul măsoară prejudecățile implicite legate de rasă, gen, sexualitate, religie și alte categorii sociale.
Eu am făcut unul din teste, cel de asociere a genului cu cariera (Gender Career - IAT). Mi-a ieșit că am o asociere automată moderată a bărbaților cu cariera și a femeilor cu familia.
Ehh… mai am de lucru, deși credeam că am mai spălat din stereotipurile plantate în capul meu.
Uite așa arată procentul respondenților care au mai făcut acest test de asociere a genului cu cariera.
Testează-te și tu și transformă preconcepțiile inconștiente în comportamente pe care le conștientizezi.
Asta e un prim pas spre schimbare.
Ajută-mă să înțeleg dacă ce adun în acest newsletter îți prinde bine în vreun fel.
Minutul de conștientizare
N-am știut că-mi place fotbalul până la Campionatul din această vară. Ca orice om, am avut și eu preferații mei („Hai România” ❤️), dar dincolo de toate am înțeles cum sportul poate să dezbine sau să unească. Văd asta și la Jocurile Olimpice care au loc în aceste zile la Paris 😊.
Cum multe dintre echipele de fotbal participante la Campionat au fost compuse din jucători de diverse naționalități, Muzeul Migrației din Londra și Wonderhood Studios au venit cu o inițiativă faină prin care și-au propus să determine englezii să vorbească mai pozitiv despre migrație și să-i facă să se gândească la cum ar fi arătat echipa Angliei fără jucătorii din familiile migrante.
Creativă abordare, nu?
15 din cei 26 de jucători ai naționalei Angliei ar fi putut juca pentru alte țări, fie pentru că s-au născut în afara Regatului Unit, fie pentru că au părinți sau bunici de alte naționalități. Totuși, ei au ales să îmbrace tricourile Marii Britanii.
Autorii inițiativei au prezentat cum ar fi arătat „Anglia fără migranți” prin tăierea numelor unor jucători precum Bellingham, Kane și Saka. În final, echipa ar fi număr doar 3 oameni.
Cum au spus și autorii campaniei, dacă începem să descifrăm straturile istoriei, vom găsi povești despre migrație în fiecare familie.
Iar aceste povești pot deveni povești de succes sau punți de legătură.
Dacă îți place ce citești aici, rogu-te de mă recomandă unui prieten sau ajută-mă cu o distribuire. E de mare preț pentru mine.
Ce motive de sărbătoare avem în August?
1-7 august - Săptămâna mondială a alăptării - promovează beneficiile alăptării pentru mame copii și pentru societate, în ansamblu.
9 august - Ziua Internațională a Popoarelor Indigene - celebrează diversitatea culturală, tradițiile, și moștenirea popoarelor indigene, dar atrage, de asemenea, atenția asupra problemelor cu care se confruntă aceste popoare: discriminarea, sărăcia, pierderea terenurilor și resurselor tradiționale, dezvoltarea nesustenabilă și încălcările drepturilor omului.
12 august - Ziua Internațională a Tineretului - promovează drepturile și contribuțiile tinerilor în societate și aduce în atenție provocările cu care se confruntă tinerii din întreaga lume.
19 august - Ziua Internațională a Ajutorului Umanitar - omagiază eforturile și sacrificiile lucrătorilor umanitari din întreaga lume care își riscă viețile pentru a ajuta și proteja populația afectată de dezastre și conflicte.
29 august - Ziua Internațională a Testelor Nucleare - în această zi, lumea sărbătorește eforturile pentru interzicerea testelor nucleare, în speranța de a reduce amenințarea reprezentată de armele nucleare și de a promova pacea și securitatea internațională.
Vitrina cu tehnologii
Dacă cauți o platformă de e-learning pe care vrei să urci cursurile create de organizația ta nonprofit, încearcă Moodle. Am descoperit-o datorită unei întrebări venite din comunitatea de aici.
Moodle oferă gratuit pachetul său Premium pentru ONG-urile eligibile.
Pentru a aplica la programul lor nonprofit:
Creează un cont gratuit în portalul Moodle Apps și finalizează procesul de validare pentru site-ul/pagina cursului tău
Trimite o cerere prin opțiunea Support, furnizând aceste informații:
Link către site-ul organizației
URL-ul paginii web creat în Moodle
Un link către informația care să indice că organizația ta este considerată ONG în țara ta de origine
Un scurt rezumat al activității organizației
O explicație pentru ce vei folosi Moodle (de exemplu, pentru instruirea angajaților mei, pentru instruirea persoanelor externe în anumite circumstanțe, etc.)
Câți utilizatori Moodle vei avea într-un an obișnuit?
Orice alte informații suplimentare relevante
Pagina integrală care descrie procesul de aplicare e aici.
Să vă fie de folos!
De aplaudat:
Sânziana Foia, o româncă doctorantă în bioinginerie și colega ei de laborator, Shulin Zhang, au inventat un dispozitiv care ar permite femeilor să își facă ACASĂ un test pentru virusul HPV.
Actualele teste (Pap test) sunt adesea incomode de prelevat, necesită o programare la medic și așteptarea rezultatului care vine de la laborator în cateva zile. Noul test, denumit Papcup, folosește doar o probă de sânge menstrual și oferă o alternativă simplă și rapidă pe care o poți face acasă, iar rezultatul îl ai în aproximativ 15 minute.
Motivația Sânzianei de a căuta metode mai confortabile de testare a venit din experiența ei proprie și din observațiile faptului că și alte femei împărtășesc un sentiment de incomoditate când li se prelevează testul Papanicolau.
Sânzâiana speră că Papcup va încuraja mai multe femei să se testeze regulat, în propria casă, iar asta ar putea preveni și reduce numărul cazurilor de cancer de col uterin.
Dispozitivul se află în stadiul de prototip și urmează să fie supus testelor clinice înainte de a fi lansat pe piață.
Raftul cu resurse
Colegii de la Start ONG au dat lansat Academa Start ONG - un program de dezvoltare organizațională pentru ONG-urilor aflate la început de drum și ne invită în Biblioteca de resurse.
Biblioteca lor adună o colecție de resurse, materiale educaționale, ghiduri practice și instrumente utile, toate disponibile gratuit aici.
Răsfoiește-le, alege ceea ce-ți trebuie și spor la dezvoltat!
De aplicat sau de participat:
la Programul GoogleOrg Impact Challenge prin care Google vrea sprijină organizațiile non-profit, entitățile civice, instituțiile academice și întreprinderile sociale din Europa în dezvoltarea și implementarea de proiecte inovatoare pentru consolidarea democrației.Termen de aplicare: 9 august. Detaliile și formularul de înscriere aici.
la apelul lansat de European Cultural Foundation care finanțează inițiativele culturale și creative cu până la 30.000 Euro, inclusiv și pe cele din România și R.Moldova. Termenul de aplicare: 17 septembrie.
dacă stai în București, hai la ONGoing Impact: Întâlniri de networking pentru organizații și asociații mici & mijlocii. Prima are loc pe 7 august, între 10:00 - 12:00, iar înscrierile se fac aici.
Centrul de Cercetare pentru Societatea Civilă CiSQUARE oferă 2 burse de cercetare pentru cei care vor să contribuie la schimbări societale cu impact. Detaliile aici.
dacă ai acasă sau printre cunoscuți familii cu adolescenți, dă-le acest link cu un curs despre dezinformare online recomandat pentru cei de 14-17 ani.
Dacă ești din R.Moldova:
semnează apelul de recunoaștere a valorii unor scriitoare și solicită și tu instalarea de busturi feminine pe Aleea Clasicilor din Chișinău.
explorează Concursul Premiul Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”. Detaliile aici.
aplică la apelul de propuneri privind Revitalizarea Urbană lansat de Solidarity Fund. Detaliile aici.
Tema pentru acasă
Fă un exercițiu de imaginație.
Închipuieți cum ar fi viața noastră dacă am purta cu noi toate lucrurile pe care le cumpărăm și de care nu avem (neapărat) nevoie.
Am duce-o toți cam ca în spotul de mai jos 👇. Poate mai rău 😔.
Îți MULȚUMESC că ai ajuns până la final.
Dacă ai o sugestie pentru mine sau crezi că te pot ajuta pe partea de comunicare sau de echipare cu tehnologie a ONG-ului tău, îmi poți scrie oricând.
Arhiva edițiilor e pusă laolaltă aici.