Intersecția de bine #14
despre faptele bune ale pompierilor australieni, campania anti-mutilare premiată la Cannes și totuși îndelung criticată și proiectul fotografic care ne îndeamnă să sprijinim tinerii cu autism
Bine te-am regăsit în luna lui Făurar!
Sunt la ediția nr. 14 în care intersectez mostrele și faptele de bine și îți mulțumesc că mă citești.
Așa cum călătorului îi șade bine cu drumul, oricărui birou îi șade bine cu un calendar 📅, fie el cu peisaje, motănași, cascade sau orice altceva ce te ajută la planificarea timpului și relaxat privirea.
Dacă îți plac și calendarele și faptele bune, poți opta pentru „cel mai așteptat calendar la nivel mondial” - cel cu pompierii australieni. O să-ți odihnești ochii de la PC chiar mai des decât e recomandat 🫣😁.
Ediția 2024 costă în jur de 20 EUR, iar banii acumulați din vânzări sunt direcționați pentru a sprijini adăposturile de animale, pompierii din zonele rurale, copiii bolnavi de cancer sau cercetările medicale.
Calendarul pompierilor se află la al 31-lea an de producție și reunește eroii pompieri și animalele preferate ale Australiei. Prima ediție a apărut în 1993, iar ideea aparține lui David Rogers, un pompier voluntar din Queensland, care s-a gândit că imaginile bravilor și arătoșilor săi colegi ar putea aduna fonduri pentru organizațiile de caritate. De-a lungul timpului, calendarul a strâns peste 3,4 milioane de dolari.
Pompierii sunt frumoși, n-avem ce obiecta, însă nu am găsit prea multe informații despre cum și cui, în mod concret, sunt donați bănuții acumulați, cu excepția câtorva logouri pe site-ul lor oficial. Transparența e frumoasă și ea- clădește încrederea și întărește convingerea că gestul omului ajunge la cine trebuie. În 2025, pe lângă chipeșii pompieri, aș vrea să-mi bucur ochii cu o listă de organizații la care au ajuns fondurile acumulate.
Tot uitându-mă după transparență, am aflat că și Putin are un calendar în care și-a expus bicepșii desenați. Acesta costă mai scump ( 58 USD) și transmite cu totul alt mesaj, unul departe de frumos sau fapte bune.
Fiecare birou merită un calendar, dar nu fiecare calendar e vrednic să stea pe un birou.
Din lexiconul nonprofit
Ai auzit de doxing ?
Deși este un termen care nu are legătură directă cu domeniul nonprofit, el ține de încălcarea drepturilor omului și a vieții private. Adică tot „de-al casei” e.
Doxingul se referă la practica de a căuta, colecta și publica în online informații private despre o persoană (adrese de domiciliu sau email, numere de telefon, informații financiare), fără a avea permisiunea acelei persoane, în încercarea de a o hărțui, amenința, rușina sau pentru motive de răzbunare.
Doxingul vine de la englezescul "dropping box” - o tactică veche de răfuială utilizată în anii ‘90 de hackeri prin care divulgau anonimatul unui adversar pentru a-l expune hărțuirii sau repercusiunilor legale.
Multe celebrități, politicieni, jurnaliști au fost de-a lungul timpului victime ale doxing-ului. Fenomenul nu l-a ocolit nici pe excentricul Elon Mask care a suspendat conturile de Twitter ale mai multor jurnaliști de la The New York Times, CNN, Washington Post pe motiv că aceștia au oferit în online detaliile lui personale.
Termenul nu este definit în legislație așa că părerile sunt împărțite când vine vorba de ce anume se consideră doxing și ce nu.
Unii specialiști consideră că doxingul se referă doar la informații private, pe când alții susțin că doxing înseamnă inclusiv și publicarea informațiilor disponibile public (cum ar cele din registrele de evidență publică - imobile, terenuri etc.). Distincția stă mai mult în modul în care este folosită acea informație: dacă este făcută publică cu scopul de a hărțui sau amenința pe cineva atunci e cert că vorbim de o activitate ilegală.
Sfatul specialiștilor: Limitează distribuirea informațiilor private în online, fii precaut ce spui și cui spui și ai grijă să nu superi vreun hacker 🐱👤.
Minutul de conștientizare
Pe 6 februarie se celebrează Ziua internaţională de toleranţă zero faţă de mutilarea genitală a femeilor.
Mutilarea genitală a femeilor (MGF) este o practică veche prin care organele genitale ale unei fete sau femei sunt tăiate din „motive culturale".
Deși trăim în 2024, conform UNICEF, cel puțin 200 de milioane de fete și femei aflate acum în viață au fost supuse mutilării genitale, iar în 17 țări această practică încă este pe larg răspândită.
Ca rezultat al migrației, mutilarea genitală feminină nu se mai practică doar în Africa, dar se întâmplă și în Europa. Pentru a o combate, 28 Too Many și Ogilvy & Mather Londra au lansat o campanie de sensibilizare cu privire la mutilarea genitală a femeilor prin care au spus lumii că această crimă nu se întâmplă doar în Africa, ci este trăită și de femeile din Europa.
Campania prezintă afișe cu steagurile unor țări europene tăiate și cusute ca din topor 🪓.
Campania, intitulată „Se întâmplă aici", a atras indignarea multor supraviețuitoare ale mutilării genitale, dar a reușit să și strălucească pe covorul roșu la Cannes, câștigând prestigiosul premiu global de publicitate (în 2015).
Opozanții campaniei au criticat-o spunând că aceste afișe stigmatizează și (re)traumatizează femeile, fiind foarte dure și invazive din punct de vedere vizual. Pe de altă parte, admiratorii campaniei cred că anume imaginile brutale și asemănarea lor cu procedura reală au șocat și au trezit la realitate.
Tu cum o vezi? Ție ce sentiment îți provoacă afișele de mai sus?
Dacă îți place despre ce scriu, ajută-mă să ajung în inbox-ul mai multor oameni. Dă un share sau fă-i forward unui prieten, vecin sau coleg responsabil!
Vitrina cu tehnologii
Vin cu o veste voluminoasă pentru toate ONG-urile care folosesc Google Drive prin Programul Google for NonProfit.
Până acum spațiul de stocare oferit gratuit de Google pentru ONG-uri era de 30 GB per utilizator, iar asta nu era deloc mult pentru echipe.
De curând, gigantul a mărit spațiul de stocare de pe Drive până la 🥁🥁🥁…100 TB per echipă.
1 TB = 1.000 GB, iar 100 TB înseamnă 100.000 GB
Practic dacă ai o echipă de 50 de membri, fiecare membru va avea, de acum încolo, un spațiu de stocare de 2.000 TB gratuit, ceea ce e enorm e mult.
Ca să beneficiezi de Google Drive pentru nonprofit, mai întâi e necesar să aplici la programul Google for Nonprofit aici, iar apoi să activezi Google Workspace direct din contul tău.
Dacă ai deja un cont de nonprofit la Google, atunci nu trebuie să faci nimic. Noul spațiu de stocare ți-a fost deja alocat.
În Republica Moldova, programul Google încă nu este disponibil, dar tare nădăjduiesc că va ajungă într-o zi!
Cauzele sociale ale lunii februarie
Pe 27 februarie marcăm Ziua ONG-urilor, adică ziua noastră, a făcătorilor de bine! 🎂🕯️
Ziua Mondială a ONG-urilor este marcată în peste 89 de țări și are menirea de a-i face pe oameni să înțeleagă care este rolul ONG-urilor și ce fac ONG-urile pentru societate.
2 februarie: Ziua Mondială a zonelor umede
4 februarie: Ziua Mondială contra Cancerului
6 februarie: Ziua Internetului Sigur
6 februarie: Ziua internaţională de toleranţă zero faţă de mutilarea genitală a femeilor
13 februarie: Ziua Mondială a Radio-ului
20 februarie: Ziua Mondială a Justiției Sociale
21 februarie: Ziua Mondială a Balenelor
23 februarie: Ziua mondială pentru sterilizarea animalelor
27 februarie: Ziua internațională a ursului polar
27 februarie: Ziua Mondială a ONG-urilor
28 februarie: Ziua bolilor rare
De ce merită să celebrăm cauzele sociale?
Zilele internaționale dedicate cauzelor sau problemelor sociale sunt ocazii bune pentru a promova și a sensibiliza publicul larg cu privire la aceste lucruri.
Raftul cu resurse
Ușor, ușor, încep să apară pe social media campaniile de convingere a ONG-urilor pentru a determina persoanele fizice, plătitoare de impozite, să direcționeze 2% (în R. Moldova) sau 3.5% (în România) din impozitul pe venit către o cauză anume.
Cu această ocazie, las pe raft ghidul Cum să desfășori eficient o campanie 2% pentru organizația ta. L-am creat în 2018, dar multe dintre recomandări sunt valabile și azi.
Poate îți prinde bine!
Dacă ai întrebări specifice despre campania de informare 2% sau 3.5%, îmi poți scrie oricând. Te ajut cu ce pot.
De replicat!
Maria Britanie e hotărâtă să interzică țigările electronice de unică folosință fiind îngrijorată de creșterea numărului de tineri care fumează, dar și de impactul pe care aceste produse le au asupra mediului.
Guvernul britanic pare să fi înțeles că produsele de vapare se adresează în principal tinerilor și nu își dorește să crească o generație dependentă de nicotină.
Pe de altă parte, dispozitivele electronice de unică folosință creează o grămadă de deșeuri. 5 milioane de dispozitive electronice sunt aruncate săptămânal la gunoi (The Guardian) și reprezintă o amenințare publică întrucât bateriile cu litiu pe care le conțin pot deveni inflamabile atunci când sunt zdrobite.
Pe lângă Marea Britanie și alte țări au luat la ochi acestă problemă.
Australia a interzis țigările electronice fără prescripție medicală, Germania nu mai încuviințează vânzarea produselor din tutun încâlzit, iar Noua Zeelandă a impus restricții privind comercializarea țigărilor electronice către copii.
Europa Centrală și de Est când preia exemplul?
De aplicat!
Dacă ești un ONG din Republica Moldova și nu ai o pagină web, te ajută Code for Romania să o dezvolți gratuit. Aplică pentru această oportunitate aici.
Iar dacă ai neclarități cu raportările financiare și fiscale, Centrul Contact oferă consultații contabile gratuite pentru organizațiile societății civile din Moldova. Formularul de înregistrare AICI.
Daca ai până în 30 de ani și împărtășești valorile democrației, te poți înscrie la Tulip Youth Academy. Aplicările se acceptă până la 19 Februarie 2024.
Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) organizează, în perioada februarie-martie 2024, trei webinarii privind violența digitală ( înscrierile aici).
Tema pentru acasă
Să nu ne mai întoarcem capul sau să privim în jos atunci când trecem pe lângă tinerii cu autism.
Și ei sunt la fel ca noi, cu interese, abilități, nevoi și chiar talente. Mult mai mari decât am crede.
Am avut ocazia să aflu povestea lui David Stescu, un adolescent cu har (și autism).
Deși nu a vorbit până la 5 ani și nu interacționa cu cei din jur, astazi David e un băiat care citește, vorbește, merge la școală și iubește să facă fotografii.
David și-a mixat povestea cu pasiunea în proiectul Faces Of Autism. El fotografiază copiii și tinerii cu autism îndemnându-ne pe toți să sprijinim oamenii cu afecțiuni sau tulburări. Doar așa ei se pot dezvolta, recupera și pot deveni membri activi al societății.
După mine, proiectul fotografic al lui David e vrednic de un MEGA calendar și de cât mai multe birouri.
Îți MULȚUMESC că m-ai citit până la final.
Dacă ai o sugestie, o întrebare legată de comunicarea cauzelor bune sau despre programele de tehnologie pentru ONG-uri, dă Reply la acest email. Promit să răspund. Mă poți contacta și direct pe Facebook/💠Instagram/💠LinkedIn.
Arhiva edițiilor anterioare e disponibilă aici.
Ne reauzim de Mărțișor.